Cărți
iar bianca sta-n alex
Alexandru Potcoava
După cum o arată titlul, dar şi fotografia de pe copertă, cartea fructifică o scurtă, intensă şi sinuoasă experienţă de dragoste. Textele oscilează ele însele între discursul prozastic, dicteu automat şi neo-expresionism. La un moment dat, Răzvan Ţupa mă plasa cu acest volum între întemeietorii unei direcţii în poezia douămiistă. Ştiu eu ce să zic?
Pavel şi ai lui
Alexandru Potcoava
Scrierea acestui roman am perceput-o ca pe o datorie faţă de memoria unchiului meu Pavel, a cărui moarte m-a marcat, să spun aşa, pe viaţă, dar şi ca pe o încercare de a defini moartea ca atare. Am încercat să redau aşadar în cuvinte ruina(rea) fizică a unui om în plină paragină a spaţiului înconjurător şi, eventual, determinările reciproce. Nu este o carte despre Banat, este însă una despre derivă şi marginalitate (ca spaţiu geografic şi temporal) a cărei acţiune se întâmplă (să fie) în Băile Herculane şi împrejurimi.
Ca tehnică, am mers pe fragment şi intertext, crezând că îmi servesc cel mai bine scopului. Când i-am arătat manuscrisul lui Daniel Vighi, acesta, primul, a făcut legătura cu cartea Un Burgtheater provincial a lui Livius Ciocârlie, pe care, mea culpa, până atunci nu o citisem. Aşa am ajuns să beneficiez de o ascendenţă onorantă, absolut, dar involuntară.